Patronul-jucător al Sănătății Cluj, Aurelian Ghișa, era mulțumit că echipa sa a reușit să mențină proporțiile scorului în limite decente și e sigur că, în cazul în care ar mai fi avut ceva timp la dispoziție, „virușii” ar fi reușit să amenințe poarta lui Stanca, profitând de relaxarea steliștilor
„Am întâlnit un adversar valoros, se simt experiența Stelei din Europa League și din campionat, este o echipă foarte omogenă. Dacă mai aveam vreo 10-20 de minute la dispoziție, îmi mai cream câteva ocazii. Față de trecut, am crescut și noi un pic în valoare.
S-a jucat destul de bine, la un moment dat au dominat mijlocul, dar după aceea am câștigat noi posesia. Păcat că nu avem experiență, dacă eram mai pregătiți fizici, puteam crea mai multe probleme. Dar noi suntem mulțumiți, le urăm steliștilor să aibă succes în Europa League și campionat”, a spus Aurelian Ghișa la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER